Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a utilizat în primele nouă luni ale acestui an 22,8 milioane dolari canadieni din rezerve și anunță cheltuieli în creștere cu avizarea și comunicarea în a doua jumătate a anului, în contextul dezbaterii din Parlament.
Gabriel Resources, înregistrată în Canada și listată la bursa de la Toronto, avea la finele lunii septembrie lichidități de 56,2 milioane dolari canadieni, potrivit unui comunicat transmis vineri de compania care deține 80% din acțiunile RMGC.
Potrivit raportărilor anterioare, Gabriel avea la finele anului trecut rezerve de 79 milioane dolari canadieni.
„Intensificarea activității asociate procedurilor de avizare și activităților de comunicare în ultima parte a celui de-al treilea trimestru din 2013, în contextul dezbaterii parlamentare anunțate, ar trebui să crească în continuare utilizarea numerarului pe pacursul trimestrului al patrulea din 2013”, se arată în comunicat.
Un dolar canadian era cotat vineri la 0,7106 euro, respectiv 0,9557 dolari SUA.
Comisia parlamentară specială a respins, luni, cu 17 voturi „pentru” și două abțineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roșia Montană. Avizul comisiei este unul consultativ.
Gabriel Resources a înregistrat în trimestrul al treilea o utilizare a numerarului net de 3,5 milioane dolari canadieni pe lună, sumă care nu include efectul variației cursului de schimb valutar și cel al returnărilor de taxe, față de 3,2 milioane dolari în trimestrul al doilea.
Statul român a returnat în luna iulie companiei suma de 13,4 milioane lei, se menționează în comunicat.
„La 18 iulie 2013, a fost încasată o returnare de 13,4 milioane lei (4 milioane de dolari canadieni) de la autoritățile fiscale române legată de taxe, penalizări și dobânzi plătite anterior”, notează Gabriel Resources.
Astfel, firma înregistrată în Canada a raportat pentru trimestrul al treilea un profit net de 2,1 milioane dolari canadieni, față de o pierdere de 1,7 milioane dolari canadieni în trimestrul al doilea, respectiv un rezultat negativ de 3,7 milioane dolari canadieni în perioada iulie-septembrie a anului trecut, potrivit comunicatului publicat vineri și raportărilor anterioare.
Ca obiective pe termen scurt, Gabriel Resources vrea să evalueze exhaustiv implicațiile concluziilor și recomandărilor comisiei speciale din Parlament și să ajute, acolo unde este adecvat, în progresul către un deznodământ pozitiv al problemelor ridicate, se spune în comunicat.
De asemenea, compania vrea să mențină colaborarea cu Guvernul în timpul dezbaterii din Parlament și să continue să sublinieze „beneficiile cheie, economice, de mediu, sociale și culturale” aduse României de proiectul minier de la Roșia Montană.
În continuare, Gabriel vrea să obțină avizul de mediu pentru proiect.
În ceea ce privește resursele financiare, compania înregistrată în Canada anunță că va menține bună administrare a rezervelor de numerar și va maximiza valoarea generată pentru acționari, „optimizând în același timp beneficiile pentru toate părțile interesate”, se arată în comunicat.
Gabriel Resources deține 80,69% din acțiunile RMGC, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roșia Montană. Acținarii RMGC au aprobat la 1 noiembrie transferul pachetului de 19,31% deținut de guvern de la Minvest Deva la Minvest Roșia Montană, în urma reorganizării companiei de stat.
Acționarii Gabriel Resources sunt fondul de hedging Paulson & Co. (16%), controlat de miliardarul american John Paulson, holdingul Electrum Global (16%), investitor în industria aurului, grupul BSG Capital (16%), controlat de omul de afaceri israelian Beni Steinmetz, cunoscut în principal pentru afaceri cu diamante în Africa, gigantul minier Newmont (13%) și fondul de hedging Baupost Group (13%), controlat de miliardarul american Seth Klarman. Restul acțiunilor sunt flotate liber pe bursă.